Arhitectura
(de la arhitectura la design interior)
Arhitectura, ca toate artele, s-a dezvoltat dependent de perioadele istorice pe care le-a traversat. Astfel, a reprezentat si continua sa reprezinte o reflectie a planului social , economic, politic si tehnologic a timpurilor sale,intr-un anumit cadru geografic. Exemplele pornesc de la menhirele preistorice, templele antice sau constructiile romanice si gotice ale Evului Mediu. Totodata, in contextul unei ierarhizari sociale,manifestata inca din epoca agrara, arhitectura are si rol de reprezentare, evidentiind diferentele sociale.
Revelatia Renasterii a constat in plasarea omului in centru lumii, fapt ce a influentat si arhitectura, largindu-i domeniul catre o practica mai mare a edificiilor laice. Renasterea in arhitectura incepe aproximativ in sec. XV si reprezinta o reintoarcele si rintepretare a artei si culturii Antichitatii greco-romane. Spatiile nou formate reprezinta un rezultat al unei gandiri riguroase, avand la baza reguli geometrice, simetrie, proportii si ritm.
Dintre arhitectii reprezentativi ai diferitelor etape ale Renasterii se numara Filippo Brunelleschi, Bramante, Michelangelo sau Andrea Palladio. In paralel cu formele si compozitia edificiilor, in mod evident au fost influentate si spatiile interioare. Astfel, ele s-au transformat in Renastere in spatii cu dimensiuni mai mari, afisand o preocupare pentru
imagine si fiind bogat ornamentate cu picturi si stucaturi.
Opus Manierismului rafinat de la sfarsitul Renasterii, in sec. XVII in Italia, s-a conturat stilului Baroc, initiat si folosit de Biserica Romano-Catolica pentru a transmite mesaje mult mai clare prin folosirea unor simboluri usor de descifrat. De asemenea, exuberanta spatiului reprezenta si o modalitate de a expune puterea clericilor sau aristocratica. Astfel, spatiile au devenit mai opulente, crescand progresiv in grandoare si generand emotie prin modul de utilizare al luminii si umbrelor. O prezenta putenica a barocului se transmite si in Franta,unde cunoaste o desavarsite sub domnia lui Ludovic al XIV-lea.
Prin interpretarea edificiilor lui Andrea Palladio, cat si a tezei lui teoretice, stilul sec. XVIII s-a indreptat catre Clasicism, optand astfel pentru o imagine mai sobra si renuntand la multitudinea detaliilor. Un factor important a fost si descoperirea ruinelor de la Pompeii si Herculaneum, ceea ce a determinat si o schimbare in amenajarea interioara a camerelor,
ele reiterand acum un interior roman, avand decoratiuni mai aplatizate, mai luminoase, pictate in culori monocrom.
La inceutul sec. XIX, in America de Nord, avand ca sursa de inspiratie edificiile lui Andrea Palladio, a luat nastere Stilul Federal. Concomitent, in Europa, Franta, utilizand modele clasice grecesti si romane contureaza stilul Empire. O interpretare simplificata a acestui este Biedermeier in Germania, care a reprezentat un stil al clasei de mijloc in continua urcare, datorata sporirii industrializarii.
Un punct de cotitura important in istoria arhitecturii il reprezinta anul 1851, momentul Expozitiei Internationale ce a avut loc in Londra si unde s-au concentrate marile descoperiri generate de Revolutia Industriala, reprezentatnd astfel un elogiu adus progresului.
Constructia realizata special pentru acest eveniment a fost Crystal Palace. Edificiul in sine are valoare mai mult de manifest, decat estetica, reprezentatand momentul nasterii arhitecturii moderne, printr-o practica ce avea sa se numeasca “arhitectura inginerilor”.
Revolutionare erau materialele folosite, respectiv fierul forjat si sticle in suprafete mari. In cadrul acestei expozitii s-a facut remarcat si Michael Thonet, care aici si-a capatat renumele international prin castigarea unei medalii de bronz. De asemnea, prin deschiderea unei fabrici in Viena, Thonet a initiat producerea in masa a piselor sale de mobilier.
La sfarsitul secolului XIX apare stilul Art Nouveau, care a opus istoricismului Neoclasic rationalismul, ca instrument al esteticii si astfel face tranzitia catre modernism. Henry van de Velde, reprezentant de origine belgiana al miscarii, sustinea ca ratiunea ne ajuta sa intelegem ce forma se potriveste cel mai bine scopului pe care il serveste. De asemenea, accentul era pus si pe material, a carui proprietate intrinseca era negata pentru a fi dezvaluita prin punerea sa in opera.
Design-ul interior al spatiilor Art Nouveau isi avea sursa de inspiratie in natura, rezultand forme organice caracterizate prin linii curbe si dinamism. Miscarea a facut uz in egala masura si de simbolism, atat in generarea formelor arhitecturale, cat si in artele aplicate. Frescele decorative ale lui Gustav Klimt ( reprezentant al Seccesion, miscarea vieneaza a Art Nouveau-ului) erau adevarate episoade narative transpuse in pictura.
Arhitectura moderna si-a conturat principiile, atat teoretice, cat si practice, prin negarea istoricismului si convingerea ca functiunea este cea care trebuie sa determine forma. Forma trebuia sa fie pura, renuntand la ornamente si detalii inutile. Reprezentat al scolii de la Chicago, Louise Sullivan, considera ca forma trebuie sa descrie functiunea unei cladiri,
la fel cum si in natura exista o forma proprie pentru fiecare obiect, care ne transmite ce reprezinta acel lucru. Sintagma “form follows function “ a devenit un principiu ce avea sa influenteze arhitectura urmatorilor zeci de ani.
Adolf Loose, convins de aceleasi idei, neaga ornamentul, sustinand ca este o risipa de efort, material si capital. Eseul sau, „Ornament si Crima”, a avut un impact puternic asupra modernismului.
Probabil cel mai important nume al Miscarii Moderne este arhitectul Le Corbusier.
Promovand evolutia tehnologica si productia in masa, a nascut conceptul de „masina de locuit”. Prin generarea Modulorului, design-ul sau se subordona dimensiunilor necesare si suficiente omului in activitatile sale.Un rol important il joaca si in crearea spatiului interior, a carui eleganta rezulta din considerentele structurale. Initiator al planului liber, dar si al fatadei cortina ( doua dintre cele cinci principii ale arhitecturii enuntate de Le Corbusier),
spatiul interior capata autonomie, nemaifiind un rezultat al strictetii structurale. Totusi, critica adusa design-ului modernist functionalist este ca se adresa „omului tip”, fiind astfel supus standardizarii.
Tributari modernismului sunt si arhitecti precum Tadao Ando sau Louis Kahn, care, utilizand lumina ca material de constructie si profitand de eleganta betonului aparent, au reusit sa construiasca adevarate capodopere arhitecturale in a doua jumatate a sec. XX.
Acestia, prin lucrarile sale s-au incadrat pe filonul minimalismului, caracterizat cel mai bine de sintagma „less is more” ( Mies van der Rohe). Astfel, elementele utilizate se reduceau la cele strict necesare sau, precum in conceptia lui Mies van de Rohe, un lucru putea indeplini mai multe sarcini ( realizarea unei podele care poate servi si ca sursa de incalzire).
Influenta acestei miscari asupra design-ului interior a generat spatii aerisite, cu mobilier putin, acesta avand linii simple, geometrizate. Mobilele masive sunt inlocuite cu cele suple, creandu-se astfel un efect de transparenta. O influeta majora in generarea minimalismului a avut-o miscarea olandeza De Stijl, fondata de Theo van Doesburg si Piet Mondrian.
Un exemplu edificator de arhitectura al principiilor acestui stil este casa Rietveld Schröder, proiectata de arhitectul Gerrit Rietveld. Aceleasi principii de compozitie se regasesc si in mobilierul realizat de acelasi arhitect, care se defineste prin linii si volume simple, geometrizate si culori primare – cel mai bun exemplu este scaunul Red Blue.
In fata geometrizarii modernismului functionalist, reactiile au aparut in a doua jumatate a secolului XX, cand arhitecti precum Eero Saarinen, Alvar Aalto sau Oscar Niemeyer au pus in practica principiile moderniste, facand uz si de elemente organice, realizand o arhitectura mai umanizata. Mobilierul proiectat de E. Saarinen a castigat competitia internationala „Designul Organic în mobilarea caselor” din 1940, iar in anii ce au urmat ideile lui Saarinen au revolutionat istoria design-ului sec. XX. Dintre scaunele sale celebre se numara “Womb”, “Grasshopper” sau “Tulip”.
In replica miscarii autosuficiente a modernismului, postmodernismul judeca entitatile ideale dupa principii ale fragmentarii, consumismului si decontructiei. Postmodernismul, o miscare „neo-eclectica”, face uz de elemente decorative pe care le reinterpreteaza, fiind caracterizat de catre modernisti drept kitsch. Astfel, ornamentul se reintoarce pe fatada si se renunta la ideile de standardizare.
Importanta este miscarea deconstructivista, ale carei principii se distanteaza totusi de cele postmoderne. Ea neaga recurgerea la ornament si concepe forme care dizloca si distorsioneaza elemetele arhitecturale, sugerand volume ne-euclidiene. Arhitectul Peter Eisenman a adus un aport important acestei miscari prin constructii remarcabile, care au sfidat prototipurile.
Arhitectura contemporana insa nu reuseste sa se indentifice cu un anume stil, fiind intr-o criza indentitara. Influente ale miscarii ecologice se resimt prin cautarea unui confort obtinut cu resurse minime, utilizand materiale si combustibili fara un impact major asupra mediului ( materiale reciclate, energie solara). Cu toate acestea, tendintele nu sunt focusate in mod exclusiv pe o astfel de abordare.
Design-ul contemporan renunta in mod cert la ideea productiei de masa, iar intentia este de a obtine elemente unicat cu minimul de efort si resurse. Ideea este valbila si in ceea ce priveste design-ul interior, unde fiecare spatiu amenajat trebuie sa se plieze pe modul de viata si necesitatile persoanelor care-l utilizeaza. Astfel, rapunsurile sunt multiple, corespunzand in parte fiecarei solicitari. Estetica futuristica a arhitectilor precum Zaha Hadid propune atat obiecte singulare de arhitectura ( landmark-uri), dar merge pana la a caracteriza si design-ul de produs. Arhitectura fluida si organica se regaseste si in piesele de mobilier si chiar de incaltaminte pe care Zaha Hadid le promoveaza.
Acest lucru este posibil intrucat arhitecturii contemporane nu ii lipsesc mijloanele tehnologice pentru a contura orice expresie a sa, fie ea reala sau virtuala. In procesul premergator construirii, proiectele pot fi vizualizate in mod foto-realist prin randari 3D sau animatii. Faptul in sine reprezinta o resursa a imaginatiei, dand frau liber oricarei idei sa se concretizeze.
Revelatia Renasterii a constat in plasarea omului in centru lumii, fapt ce a influentat si arhitectura, largindu-i domeniul catre o practica mai mare a edificiilor laice. Renasterea in arhitectura incepe aproximativ in sec. XV si reprezinta o reintoarcele si rintepretare a artei si culturii Antichitatii greco-romane. Spatiile nou formate reprezinta un rezultat al unei gandiri riguroase, avand la baza reguli geometrice, simetrie, proportii si ritm.
Dintre arhitectii reprezentativi ai diferitelor etape ale Renasterii se numara Filippo Brunelleschi, Bramante, Michelangelo sau Andrea Palladio. In paralel cu formele si compozitia edificiilor, in mod evident au fost influentate si spatiile interioare. Astfel, ele s-au transformat in Renastere in spatii cu dimensiuni mai mari, afisand o preocupare pentru
imagine si fiind bogat ornamentate cu picturi si stucaturi.
Opus Manierismului rafinat de la sfarsitul Renasterii, in sec. XVII in Italia, s-a conturat stilului Baroc, initiat si folosit de Biserica Romano-Catolica pentru a transmite mesaje mult mai clare prin folosirea unor simboluri usor de descifrat. De asemenea, exuberanta spatiului reprezenta si o modalitate de a expune puterea clericilor sau aristocratica. Astfel, spatiile au devenit mai opulente, crescand progresiv in grandoare si generand emotie prin modul de utilizare al luminii si umbrelor. O prezenta putenica a barocului se transmite si in Franta,unde cunoaste o desavarsite sub domnia lui Ludovic al XIV-lea.
Prin interpretarea edificiilor lui Andrea Palladio, cat si a tezei lui teoretice, stilul sec. XVIII s-a indreptat catre Clasicism, optand astfel pentru o imagine mai sobra si renuntand la multitudinea detaliilor. Un factor important a fost si descoperirea ruinelor de la Pompeii si Herculaneum, ceea ce a determinat si o schimbare in amenajarea interioara a camerelor,
ele reiterand acum un interior roman, avand decoratiuni mai aplatizate, mai luminoase, pictate in culori monocrom.
La inceutul sec. XIX, in America de Nord, avand ca sursa de inspiratie edificiile lui Andrea Palladio, a luat nastere Stilul Federal. Concomitent, in Europa, Franta, utilizand modele clasice grecesti si romane contureaza stilul Empire. O interpretare simplificata a acestui este Biedermeier in Germania, care a reprezentat un stil al clasei de mijloc in continua urcare, datorata sporirii industrializarii.
Un punct de cotitura important in istoria arhitecturii il reprezinta anul 1851, momentul Expozitiei Internationale ce a avut loc in Londra si unde s-au concentrate marile descoperiri generate de Revolutia Industriala, reprezentatnd astfel un elogiu adus progresului.
Constructia realizata special pentru acest eveniment a fost Crystal Palace. Edificiul in sine are valoare mai mult de manifest, decat estetica, reprezentatand momentul nasterii arhitecturii moderne, printr-o practica ce avea sa se numeasca “arhitectura inginerilor”.
Revolutionare erau materialele folosite, respectiv fierul forjat si sticle in suprafete mari. In cadrul acestei expozitii s-a facut remarcat si Michael Thonet, care aici si-a capatat renumele international prin castigarea unei medalii de bronz. De asemnea, prin deschiderea unei fabrici in Viena, Thonet a initiat producerea in masa a piselor sale de mobilier.
La sfarsitul secolului XIX apare stilul Art Nouveau, care a opus istoricismului Neoclasic rationalismul, ca instrument al esteticii si astfel face tranzitia catre modernism. Henry van de Velde, reprezentant de origine belgiana al miscarii, sustinea ca ratiunea ne ajuta sa intelegem ce forma se potriveste cel mai bine scopului pe care il serveste. De asemenea, accentul era pus si pe material, a carui proprietate intrinseca era negata pentru a fi dezvaluita prin punerea sa in opera.
Design-ul interior al spatiilor Art Nouveau isi avea sursa de inspiratie in natura, rezultand forme organice caracterizate prin linii curbe si dinamism. Miscarea a facut uz in egala masura si de simbolism, atat in generarea formelor arhitecturale, cat si in artele aplicate. Frescele decorative ale lui Gustav Klimt ( reprezentant al Seccesion, miscarea vieneaza a Art Nouveau-ului) erau adevarate episoade narative transpuse in pictura.
Arhitectura moderna si-a conturat principiile, atat teoretice, cat si practice, prin negarea istoricismului si convingerea ca functiunea este cea care trebuie sa determine forma. Forma trebuia sa fie pura, renuntand la ornamente si detalii inutile. Reprezentat al scolii de la Chicago, Louise Sullivan, considera ca forma trebuie sa descrie functiunea unei cladiri,
la fel cum si in natura exista o forma proprie pentru fiecare obiect, care ne transmite ce reprezinta acel lucru. Sintagma “form follows function “ a devenit un principiu ce avea sa influenteze arhitectura urmatorilor zeci de ani.
Adolf Loose, convins de aceleasi idei, neaga ornamentul, sustinand ca este o risipa de efort, material si capital. Eseul sau, „Ornament si Crima”, a avut un impact puternic asupra modernismului.
Probabil cel mai important nume al Miscarii Moderne este arhitectul Le Corbusier.
Promovand evolutia tehnologica si productia in masa, a nascut conceptul de „masina de locuit”. Prin generarea Modulorului, design-ul sau se subordona dimensiunilor necesare si suficiente omului in activitatile sale.Un rol important il joaca si in crearea spatiului interior, a carui eleganta rezulta din considerentele structurale. Initiator al planului liber, dar si al fatadei cortina ( doua dintre cele cinci principii ale arhitecturii enuntate de Le Corbusier),
spatiul interior capata autonomie, nemaifiind un rezultat al strictetii structurale. Totusi, critica adusa design-ului modernist functionalist este ca se adresa „omului tip”, fiind astfel supus standardizarii.
Tributari modernismului sunt si arhitecti precum Tadao Ando sau Louis Kahn, care, utilizand lumina ca material de constructie si profitand de eleganta betonului aparent, au reusit sa construiasca adevarate capodopere arhitecturale in a doua jumatate a sec. XX.
Acestia, prin lucrarile sale s-au incadrat pe filonul minimalismului, caracterizat cel mai bine de sintagma „less is more” ( Mies van der Rohe). Astfel, elementele utilizate se reduceau la cele strict necesare sau, precum in conceptia lui Mies van de Rohe, un lucru putea indeplini mai multe sarcini ( realizarea unei podele care poate servi si ca sursa de incalzire).
Influenta acestei miscari asupra design-ului interior a generat spatii aerisite, cu mobilier putin, acesta avand linii simple, geometrizate. Mobilele masive sunt inlocuite cu cele suple, creandu-se astfel un efect de transparenta. O influeta majora in generarea minimalismului a avut-o miscarea olandeza De Stijl, fondata de Theo van Doesburg si Piet Mondrian.
Un exemplu edificator de arhitectura al principiilor acestui stil este casa Rietveld Schröder, proiectata de arhitectul Gerrit Rietveld. Aceleasi principii de compozitie se regasesc si in mobilierul realizat de acelasi arhitect, care se defineste prin linii si volume simple, geometrizate si culori primare – cel mai bun exemplu este scaunul Red Blue.
In fata geometrizarii modernismului functionalist, reactiile au aparut in a doua jumatate a secolului XX, cand arhitecti precum Eero Saarinen, Alvar Aalto sau Oscar Niemeyer au pus in practica principiile moderniste, facand uz si de elemente organice, realizand o arhitectura mai umanizata. Mobilierul proiectat de E. Saarinen a castigat competitia internationala „Designul Organic în mobilarea caselor” din 1940, iar in anii ce au urmat ideile lui Saarinen au revolutionat istoria design-ului sec. XX. Dintre scaunele sale celebre se numara “Womb”, “Grasshopper” sau “Tulip”.
In replica miscarii autosuficiente a modernismului, postmodernismul judeca entitatile ideale dupa principii ale fragmentarii, consumismului si decontructiei. Postmodernismul, o miscare „neo-eclectica”, face uz de elemente decorative pe care le reinterpreteaza, fiind caracterizat de catre modernisti drept kitsch. Astfel, ornamentul se reintoarce pe fatada si se renunta la ideile de standardizare.
Importanta este miscarea deconstructivista, ale carei principii se distanteaza totusi de cele postmoderne. Ea neaga recurgerea la ornament si concepe forme care dizloca si distorsioneaza elemetele arhitecturale, sugerand volume ne-euclidiene. Arhitectul Peter Eisenman a adus un aport important acestei miscari prin constructii remarcabile, care au sfidat prototipurile.
Arhitectura contemporana insa nu reuseste sa se indentifice cu un anume stil, fiind intr-o criza indentitara. Influente ale miscarii ecologice se resimt prin cautarea unui confort obtinut cu resurse minime, utilizand materiale si combustibili fara un impact major asupra mediului ( materiale reciclate, energie solara). Cu toate acestea, tendintele nu sunt focusate in mod exclusiv pe o astfel de abordare.
Design-ul contemporan renunta in mod cert la ideea productiei de masa, iar intentia este de a obtine elemente unicat cu minimul de efort si resurse. Ideea este valbila si in ceea ce priveste design-ul interior, unde fiecare spatiu amenajat trebuie sa se plieze pe modul de viata si necesitatile persoanelor care-l utilizeaza. Astfel, rapunsurile sunt multiple, corespunzand in parte fiecarei solicitari. Estetica futuristica a arhitectilor precum Zaha Hadid propune atat obiecte singulare de arhitectura ( landmark-uri), dar merge pana la a caracteriza si design-ul de produs. Arhitectura fluida si organica se regaseste si in piesele de mobilier si chiar de incaltaminte pe care Zaha Hadid le promoveaza.
Acest lucru este posibil intrucat arhitecturii contemporane nu ii lipsesc mijloanele tehnologice pentru a contura orice expresie a sa, fie ea reala sau virtuala. In procesul premergator construirii, proiectele pot fi vizualizate in mod foto-realist prin randari 3D sau animatii. Faptul in sine reprezinta o resursa a imaginatiei, dand frau liber oricarei idei sa se concretizeze.
